OPORTUNITĂŢI OCUPAŢIONALE
Potrivit prevederilor legale actuale, ocuparea unei poziţii didactice în sistemul actual de învăţământ este condiţionată de obţinerea Certificatului de absolvire a Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic, respectiv:
– Certificatul de absolvire a DPPD, Nivelul I, acordă dreptul de a ocupa posturi didactice în învăţământul preuniversitar constituite din discipline şi activităţi didactice corespunzătoare domeniului de licenţă;
– Certificatul de absolvire a DPPD, Nivelul II, acordă dreptul de a ocupa posturi didactice în învăţământul liceal şi postliceal constituite din discipline şi activităţi didactice corespunzătoare domeniului de licenţă.
OFERTA DPPD
Prezentare
DPPD oferă activităţi de pregătire psihopedagogică şi metodică:
• studenţilor din ciclurile I şi II de învăţământ superior;
• absolvenţilor instituţiilor de învăţământ, prin programe comasate în regim de învăţământ postuniversitar;
• personalului didactic din învăţământul preuniversitar, prin programe de perfecţionare periodică.
Absolvirea programului de studii psihopedagogice oferit de DPPD se finalizează cu obţinerea Certificatului de absolvire a DPPD, corespunzător nivelului programului de studii psihopedagogice absolvite, respectiv:
• absolvenţii studiilor universitare care au finalizat programul de studii psihopedagogice de 30 de credite, corespunzător Nivelului I de certificare pentru profesia didactică, obţin Certificatul de absolvire a DPPD, Nivelul I, care le acordă dreptul de a ocupa posturi didactice în învăţământul preuniversitar;
• absolvenţii studiilor universitare care au finalizat programul de studii psihopedagogice de 60 de credite, corespunzător Nivelului II de certificare pentru profesia didactică, obţin Certificatul de absolvire a DPPD, Nivelul II, care le acordă dreptul de a ocupa posturi didactice în învăţământul liceal şi postliceal, dacă au absolvit şi un program de master.